Era odata un leu care nu se temea de nimic altceva decat de cantatul cocosilor. Un fior rece ii trecea pe sira spinarii de fiecare data cand “regele animalelor” auzea un cocos cantand.
Intr-o zi, leul i-a marturisit despre această frica a lui si elefantului, care s-a amuzat extrem de tare cand a auzit asa ceva. “Cum poate sa te sperie un biet cocos care canta?”, a intrebat leul. “Gandeste-te!”
Tocmai cand elefantul se pregatea sa ii dea o lectie de curaj cocosului, un tantar a inceput sa roiasca in jurul lui, amenintator.
“Daca imi intra in ureche, sunt terminat!”, a tipat elefantul, in timp ce incerca sa indeparteze insecta enervanta cu trompa. Acum era randul leului sa se amuze!
Morala: Daca am putea sa vedem propriile frici asa cum le vad ceilalti am realiza ca, cele mai multe dintre ele n-au niciun sens!
Asemenea leului sau elefantului si noi oamenii de HR avem fricile noastre. Astazi ne vom focusa pe una dintre ele, pentru ca avem mai multe, si anume frica de a nu se prezenta candidatii la interviu.
Uneori suntem pusi in situatia in care un candidat nu a venit la interviu, desi a acceptat invitatia si mai mult decat atat s-a si aratat interesat de oportunitatea prezentata. Drept urmare suntem dezamagiti, poate si un pic suparati, incercand sa ne oferim un raspuns si sa intelegem care au fost motivele pentru care candidatul nu ne-a onorat cu prezenta si mai ales nici nu ne-a comunicat acest lucru macar si printr-un simplu mesaj sau e-mail, ca de sunat poate e mai greu.
Exista diverse motive pentru care un candidat nu se prezinta la un interviu, unele care poate nici nu depind de acesta: cazul in care s-a imbolnavit sau se confrunta cu o anumita situatie personala mai grava, aparuta pe neasteptate. In aceste situatii putem arata un grad de intelegere fata de candidati reprogramand pentru o alta zi interviul.
Insa exista si alte motive pentru care nu se prezinta la un interviu, intr-adevar mai greu de explicat/inteles chiar si pentru noi: fie din cauza emotiilor prea mari, lipsa increderii (practic se auto-elimina din start), pesimism, lene sau pentru ca sunt deja angajati.
Indiferent de motivele candidatilor, ca oameni de HR este necesar sa avem capacitatea de a gestiona aceste situatii si mai mult decat atat a le preveni.
Prin urmare este important sa comunicam cat mai concis si clar unui candidat informatiile despre job, companie si chiar anumite detalii referitor la cum ar urma sa se desfasoare interviul; sa fim flexibili in programarea unui interviu, tinand cont de disponibilitatea candidatului, nu doar de programul nostru de lucru; sa reamintim inca o data candidatului de interviul stabilit, asigurandu-ne astfel ca nu a intervenit ceva intre timp.
Cunoastem situatia in care se afla piata muncii in prezent, foarte dinamica, cu o lipsa acuta de specialisti, astfel daca detinem informatia, indiferent ca suntem oameni de HR sau trecand de cealalta parte a baricadei, candidati, detinem putere. Indiferent de pozitia noastra, atata timp cat detinem informatii cat mai complete avem posibilitatea de a evita situatiile care ne fac mai putina placere.