Vocea este o metafora a psihicului nostru, modul in care comunicam lumea noastra interioara. Cand ne nastem vocile noastre au forta, sunt puternice si ne exprima emotiile cu maxima transparenta. Suntem conectati cu noi insine, liberi si cu maxima incredere in ceea ce vrem sau nu vrem. Ulterior cand crestem, intram la scoala, la un loc de munca, vocea incepe sa isi piarda din transparenta si devine fie reticenta, stearsa, fie avem tendinta sa fortam ca sa ne facem auziti sau intelesi. Uitam de forta din vocea noastra, incepem sa ne pierdem increderea in noi si sa vrem sa copiem vocile altora. Te-ai intrebat vreodata de ce iti pierzi vocea cand ai emotii? De ce se intampla asta?
Deoarece vedem ca ceilalti au o viziune diferita de a noastra, ca suntem obligati sa ne conformam cu anumite reguli care nu sunt in concordanta cu noi, deoarece auzim de atatea ori ,,Taci din gura’’, ,,Vorbeste mai incet, ca te aude lumea’’, ‚,Nu vorbi daca nu ai ceva important de spus’’, ‚,Daca taceai filosof ramaneai’’. Si asa ajungem sa ne retragem, sa vorbim incet, sa inghitim cuvintele, vocea ramane undeva in gat, sufocata, isi pierde din rezonanta si expresivitate. Sau ajungem sa compensam si sa vorbim strident, sa ducem vocea in cap, in momentele tensionate si astfel sa avem dureri de gat dese si sa obosim dupa zece minute de vorbit.
